European Natura 2000 Award

S-a deschis perioada de înscriere pentru a patra ediție a premiului european Natura 2000, care salută realizările remarcabile în domeniul conservării naturii. Orice entitate implicată în activități legate de Natura 2000 poate candida la una dintre cele cinci categorii ale premiului. În plus, renumitul „premiu al cetățenilor UE” va fi acordat proiectului candidat care primește cele mai multe nominalizări printr-un vot public pe site-ul premiului. Apelul pentru candidaturi va fi deschis până la 29 septembrie 2017.

Premiul Natura 2000 este menit să recompenseze excelența în gestionarea și promovarea rețelei Natura 2000 și să sensibilizeze publicul cu privire la rețea și la beneficiile acesteia pentru cetățenii europeni. De asemenea, premiul contribuie la al patrulea domeniu prioritar al planului de acțiune, recent adoptat, al Comisiei pentru o mai bună protejare a naturii și a biodiversității în UE, în beneficiul cetățenilor Uniunii și al economiei.

Domeniul prioritar „O mai bună comunicare și informare, implicarea cetățenilor, a părților interesate și a comunităților” din cadrul planului de acțiune include proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua Europeană Natura 2000. Această zi deosebită va fi sărbătorită prin sute de evenimente publice în întreaga Europă. Anul viitor, de Ziua Natura 2000, câștigătorul premiului Natura 2000 va fi anunțat de către Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, în cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc în clădirea principală a Comisiei, Berlaymont.

Pentru mai multe informații privind depunerea candidaturii, consultați site-ul: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/awards/.
Pentru întrebări/sugestii specifice, vă rugăm să contactați Secretariatul premiului Natura 2000: n2000awards@adelphi.de

 

Comments are closed.


Fatal error: Call to undefined function c_lang() in /home/emenatur/public_html/wp-content/themes/propark/footer.php on line 83